O casa din Craiova a luat foc, luni seara, dupa ce acoperisul locuintei a fost lovit de un fulger, pompierii militari reusind sa stinga flacarile dupa cateva zeci de minute.
Pompierii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Dolj au fost solicitati, luni seara, pentru a stinge un incendiu care cuprinsese o casa, dupa ce acoperisul acesteia a fost lovit de un trasnet.
In urma incendiului, acoperisul casei a ars pe o suprafata de aproximativ 250 de metri patrati, precizeaza ISU Dolj.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Dolj, totodata pompierii militari au fost solicitati, luni seara, pe 25 de strazi din Craiova care au fost inundate in urma unei ploi torentiale, pentru evacuarea apei intervenind 25 de subofiteri cu opt motopompe.
Astfel, pompierii militari au intervenit pe strazile Madona Dudu, Tecuciului, in apropiere de zona Ciuperca din cartierul 1 Mai, Tarancutei, Baraganului, Odesa, Catargiu-Rasinari, Vaslui, Doicesti, Bucovatului si Aleea 6, unde apa a patruns si in locuinte
De asemenea, in timpul furtunii mai multi copaci au cazut, problemele fiind semnalate pe strazile Drobeta, Bibescu si George Enescu, unde au intervenit echipe de la regia de administrare a domeniului public.